Lacrima unui orb

Ratiunea…sentimentul…au legatura? Trebuie mereu sa ne luam dupa ratiune? Aparentele sunt vazute cu ochii. Esenta insa este vazuta cu inima, este invizibila ochilor.
O negreala tacuta imi cuprinde universul in care singura arma de aparare imi este bunatatea. Totdeauna a fost numai plumb, un plumb greu care pare sa nu se mai ridice de pe vaporul sufletului meu.

Te-am simtit doar izbindu-mi timpanele cu glasul spumegand, inspirandu-ti prospetimea, curpinzandu-mi corpul. Imbinarea perfecta a solfegiului valurilor tale, caldura care o transmiti, numai eu o pot simti.

O dorinta frenetica ma apasa mereu, vreau sa te reflectezi in universul meu pacuriu sub forma unor proiectii ortogonale inmuiate intr-o lumanare din care sa preiei incandescenta monocromatica a acesteia.

Oare cum o fi sa vezi din tine izvorand in miliarde de particule, bila inflacarata ? Inima mea poate simti revarsarile fierbinti ale sagetilor cuprite pe pielea mea ca o supunere la radiatii carminice.

Cand te privesc simt o sumedenie de purici parca desprinsi din paine. Imi cuprind picioarele care se ineaca in mlastina lor. Ma aplec si ii cuprind cu palma, insa se strecoara alunecandu-mi fin printre degete. Imi este putin frica, sentimentul de straniu punandu-mi stapanire pe intreg corpul. Pana la urma, oricum n-am ce face.

Oare aceasta este viata reala ? Ma asez pe spate si sunt cuprins de o rapsodie de peruzea care incepe sa-mi coordoneze gandirea ducandu-ma intr-o fantezie neobisnuita. Ecranul televizorului meu devenise din alb negru – color. Am putut observa pe cer doi bureti gri, cerul de un albastru opac si…marea. Nu pot descrie amestecurile omogene ale valurilor care se intrepatrund dupa fiecare deviere a lor de catre adierea vantului meditareean. Insa pe retina mea se refracta un bat de ipsos cu un varf sferic in care se imbina ca o portie de Eden cu un miez rosu de piersica fiind copta, alternand cu un galben suplu. Este focul…in mijlocul marii. Deodata magnetii ochilor mei sunt atrasi de acea flacara, care insantaneu devine epicentrul meu, nevoindu-ma sa ma transpun langa ea, neglijand apa din jur.

Acest lucru imi lipseste mie pentru a avea o anatomie perfecta – lumina din globurile cristaline. Deodata o picatura de roua…urmata de inca una…si-nca una imi cad din cele doua becuri iluminatoare. Si instantaneu aceasta sclipere oculara imi este luata.... trezindu-ma cu substanta cu caracter amfoter peste mine. Era flux.

Acum m-am trezit din nou la realitate. O realitate intunecata in care singurul scop al nasterii mele este sa te iubesc pe tine ascultandu-ti visele crude ridicate la inaltimi uluitoare pe FA diez de un tenor capabil sa cuprinda 4 octave perfecte. Am incercat sa imi metamorfozez universul rece dominat de negru, insa nu am putut…Nu am putut sa dezlusesc anumite taine ale naturii, nu am putut sa ma bucur de zambetul soarelui, dar am putut sa fiu mangaiat de unsoarea algelor ; sa inteleg misterele adancului pictate intr-un infinit testament. Nu am putut sa imi indeplinesc dorinta, sa vad apusul. De fapt, sa ii vad aparenta. Am ramas cu un creion cu care mi-l pot imagina stand cu un alter ego – marea. Nimeni nu poate percepe mai bine ca mine rasaritul. Il vad propagandu-se in mii de difuzii acordate perfect de dirijorul vietii – natura. Mi-a patruns in inima prin urechi, atingand usor membrana fina care este timpanul. Inima imi coordoneaza simturile si realizez frumusetea acestei placeri vizuale.

Cu un bat scriu pe nisip ca as vrea sa fiu iubit de tine ca si cum n-ar exista maine si semnez discret cu o picatura de cerneala. Singura fiinta care imi poate reda lumea inconjuratoare perceputa de aparatul vizual esti tu, marea.

Profesorul ideal

Nouă şi zece…clopoţelul sună zdravăn şi deodată densitatea copiilor din clasă se majorează semnificativ. Dupa vreo două minute, clanţa este apăsată puternic şi îşi face apariţia un om de o înălţime des înâlnită la bărbaţi, aproximativ un metru optzeci. La subsoară poartă catalogul bleumarin cu o copertă uşor deteriorată. Din barba sa păcurie nuanţată frumos şi cu alb se întrezăresc patru dinţi poleiţi parcă cu un strat de nea şi pe alocuri câte unul mai valoros – auriu, care îi dau o notă de bucurie şi de bună stare a profesorului cauzată de contactul vizual cu clasa noastră, cu colegii mei , apoi urmând să ne rostească nelipsitul „Bună ziua, copii !” .Totdeauna este prezent la ore, îşi respectă obiectul pe care îl predă. Aşează cu grijă, fără a-l trânti, catalogul clasei noastre – IX C, pe catedra uşor prăfuită fară a se enerva spunând : „Doar este al vostru”. Îşi pune ochelarii, se uită la data scrisă uşor înclinat pe tablă…doisprezece…Deschide catalogul la elevul cu acest număr şi zice pe un ton blajin :

- Marinescu Florin, treci la tablă !

Apoi îi dictează, fiind foarte concentrat cu perechea sa de ochii de cărbune, un text dintr-o carte, cerându-i să facă sintaxa frazei şi mai apoi analiza unor cuvinte. Florin, fiind nesigur, dă senzaţia că vrea să fie ajutat. Adam,elevul de serviciu, şterge tabla din dreapta pentru a-i face loc să mai scrie. Făcându-se o uşoară agitaţie, Florin se uită cu ochii rugători la Ionela şi aceasta pică in plasă, având şi o oarecare simpatie faţă de Florin şi îi zice cum se rezolvă. Fără să zică nimic şi fără sa stea pe gânduri, domnul profesor se duce la catalog şi cu acelaşi zâmbet plăcut îl deschide la Barnea Ionela şi la prima rubrică pune o notă, de care toţi se temeau să fie, însă aceste temeri se adeveresc, deoarece domnul profesor ne şi confirmă :

- Suflatul se pedepseşte, domnişoară. Trebuie să fiu corect, motiv pentru care primeşti nota unu.

A facut acest lucru având mult curaj şi tărie de caracter, deoarece ştia că Ionela este fiica profesorului renumit de matematică, Barnea Iulian.

Dupa ce termină Marinescu, îl pofteşte la loc si împreună cu colegii, rămaşi înmărmuriţi după notarea uneia dintre cele mai bune eleve ale clasei cu nota minimă, îi acordă foarte pe merit nota şase.

Este jumatatea orei şi ne spune :
- Deschideţi maculatoarele ! Astăzi vom trece la comedia „O noapte furtunoasă” de Ion Luca Caragiale.

Şi începe să ne povestească, cum numai dânsul ştie, toţi liceeni fiind foarte interesaţi şi emoţionaţi la un nou contact cu o opera a lui `Nea Iancu. Întotdeauna ne explică, emanând o energie pozitivă, până înţelege şi ultimul elev, chiar dacă este nevoit să stea multe ore pană o înţeleg toţi. Ne captiva tuturor atenţia cu opinia sa despre opera lui Caragiale cum numai dânsul ştie, cu zâmbetul său nelipsit care îi cuprindea faţa când ne spunea pasaje comice din opera literară, pentru a ne bucura şi a ne face sa înţelegem mult mai uşor şi mai repede. La ora dânsului toţi stăm degajaţi, relaxaţi, fără să avem frică de dânsul sau de obiect, aşa cum ne-a învăţat, aşa cum ne-a sfătuit, fiind ca un părinte pentru noi în unele momente, chiar dacă este şi exigent.

După cum a răspuns, a intervenit la oră, o notează cu nota zece pe eleva Florea, dându-i acesteia un sentiment extraordinar, fiind pentru prima oară când este notată cu nota maximă, stârnindu-i sentimentul de perfecţiune pentru un moment. Această bunătate a profesorului a stârnit aplauzele tuturor copiilor, ceea ce a determinat un ras copios pe faţa domnului profesor. La final, se ridică in picoare, reflectându-mi in ochii lumina cu verigheta sa strălucitoare, ne dă tema şi în acompaniamentul soneriei care ne indică ora fixă, zice:

- Şi asa a mai trecut o oră în care eu v-am fost dascăl. Sper că aţi înţeles ce v-am explicat. Vom continua ora viitoare.

Şi exact cum a şi început, la fel şi sfârşeşte ora, cu zâmbetul pe buze ne spune : „Bună ziua, copii !”

- Bună ziua, domn` profesor ! răspundem noi în cor.

Ca de fiecare dată mi-a lăsat impresia că este un profesor extraordinar. Profesorul cu părul brun şi vâlvoi, suplu, ne-a marcat multora dintre noi viaţa de licean. Ce putem zice ? Un profesor corect, care îşi face meseria nemaipomenit, se înţelege foarte bine cu toţi elevii. Este profesorul care şi-l doreşte orice elev…profesorul ideal.

Nu e iubirea cel mai frumos sentiment pe care i-l poti darui unei persoane ? Nu e trandafirul cea mai romantica floare pe care i-o poti da unei domnisoare ? Nu e muzica o foarte buna alinare ? Si lista poate continua. Dar cum ai putea sa nu incerci sa dai ce ai mai frumos in tine, sa le prezinti tuturor celor care te inconjoara ca o baie de multime. Exista mai multe feluri de iubire. Tot ce ne incojoara este iubire, pentru ca tot este facut din iubire. Dumnezeu cand a creat Universul, bineinteles ca l-a creat din iubire. Omul cand a creat alti oameni tot din iubire, nu? Cand iei un cadou cuiva, o faci tot din iubire. Pana si doua persoane cand se cearta o fac din iubire, ca daca nu, nu ar mai intersa-o de cealalta persoana.Tu cand imi citesti compunerea aceasta, o faci tot din iubire, ca daca nu ai rupe coala asta A4 si ai zice, ce sa-l ascult eu p’asta. Acum ce sa-ti fac ? Ma iubesti. Pana si tu. Super pana aici. Acum stai sa-mi termin compunerea si vorbim. Asa, cum ziceam…

Fara iubire nu poate exista nimic, nici tu. Cand inveti ceva pentru scoala, trebuie sa faci asta din iubire. Daca nu , o sa vezi ca nu pricepi nimic, chiar daca te stradui. Iti spun din proprie experienta.

Iubirea iti mareste interesul pentru ceva, si de aceea dai randament maxim pentru a face acel lucru. Cand iubesti pe cineva/ceva, toate defectele, greselile persoanei, dispar. Ii vezi numai partea frumoasa. Asa si cand urasti, parca atunci numai defectele ti le intinde pe masa vietii persoana respectiva ca apoi sa ai ce critica, la fel ca tot omu`.

Cand te nasti ai iubirea pentru parinti, pentru ca ti-au dat viata si iubirea pentru Dumnezeu ca El ne-a creat pe toti. Din ce in ce iti apar si alte feluri de iubiri. Iubirea pentru biberonul cu ceai sau lapte dupa care strigi cat te tin corzile vocale. Dupa ce ti se mai majoreaza partea cenusie din creier scopul tau in viata sunt jucariile. Orice ar da un copil sa aiba in mana o masinuta, un trenulet si tot felul. Atunci tot la fel, din iubire pentru aceste droguri – jucariile, nu iti lasi parintii pana nu iti indeplinesti scopul. Pe la 7 ani , cand te mai dai pe brazda…ai multa energie. Vrei sa practici un sport…nu ? Si asa apare iubirea pentru sport. Eu si acum o am la varsta asta…si-nca cum. Ce e ? N-ai ce-mi face. Mi-o trece cand oi gasi alte preocupari. Cred asta ? Vorbesc si eu prostii…da..da..ma voi lasa sa privesc patinajul….siiiiiigur. Asta-i numai teoria, baiete. La cat ma cunosc eu de bine si inca nici eu nu ma cunosc perfect - n-o s-o fac. Vorbesc si eu acia sa impresionez cititoru`. Bineinteles ca iubirea pentru fotbal o am de cand eram mic, ca orice barbat de altfel. Aceasta iubire pentru sport probabil va ramane toata viata. Orice barbat, mai ales, are un sport preferat, asa cum femeile au o telenovela. E drept ca aceasta iubire pentru sport, la un moment dat are si alti factori , cum ar fi sportivi (sportivele in cazul meu). Preferi sa privesti acea proba, cu toate ca nu este preferata ta. Uau..cat am scris despre sport…daca ar fi dupa mine n-ar ajunge 10 pagini sa scriu ca tot mi-ar mai veni si nu ma puneti la incercare, ca nimic nu este imposibil. Mai exista apoi, cea mai vizibila forma a iubirii… iubirea pentru o persoana de sex opus, mai. Asta e la toata lumea….n-ai ce zice. Nu poti nega. N-ai fost niciodata atras de comportamentul persoanei respective, de trasaturile fizice ? Aceasta este cea mai intalnita forma. Mai este iubirea pentru prieteni , pe care vrei sa ii pastrezi si sa va intelegeti foarte bine. Iubirea pentru idoli. Pentru persoane de care iti place ceea ce fac, ii respecti si doresti sa fi ca ei sau regreti ca n-ai ajuns ca ei din diferite motive. Si uite asa imi amintesc si eu de cand eram de-o schioapa

Iubeste-ti aproapele. Inlatura pentru o clipa ura, invidia si priveste. Nu e mai bine ? O sa mai scriu pentru voi…ca de…incep si eu sa va iubesc si sa iau drept bun titlul si sa pun iubire in tot ce fac.

Lacrima unui orb

Ratiunea…sentimentul…au legatura? Trebuie mereu sa ne luam dupa ratiune? Aparentele sunt vazute cu ochii. Esenta insa este vazuta cu inima, este invizibila ochilor.

O negreala tacuta imi cuprinde universul in care singura arma de aparare imi este bunatatea. Totdeauna a fost numai plumb, un plumb greu care pare sa nu se mai ridice de pe vaporul sufletului meu.

Te-am simtit doar izbindu-mi timpanele cu glasul spumegand, inspirandu-ti prospetimea, curpinzandu-mi corpul. Imbinarea perfecta a solfegiului valurilor tale, caldura care o transmiti, numai eu o pot simti.

O dorinta frenetica ma apasa mereu, vreau sa te reflectezi in universul meu pacuriu sub forma unor proiectii ortogonale inmuiate intr-o lumanare din care sa preiei incandescenta monocromatica a acesteia.

Oare cum o fi sa vezi din tine izvorand in miliarde de particule, bila inflacarata? Inima mea poate simti revarsarile fierbinti ale sagetilor cuprite pe pielea mea ca o supunere la radiatii carminice.

Cand te privesc simt o sumedenie de purici parca desprinsi din paine. Imi cuprind picioarele care se ineaca in mlastina lor. Ma aplec si ii cuprind cu palma, insa se strecoara alunecandu-mi fin printre degete. Imi este putin frica, sentimentul de straniu punandu-mi stapanire pe intreg corpul. Pana la urma, oricum n-am ce face.

Oare aceasta este viata reala ? Ma asez pe spate si sunt cuprins de o rapsodie de peruzea care incepe sa-mi coordoneze gandirea ducandu-ma intr-o fantezie neobisnuita. Ecranul televizorului meu devenise din alb negru – color. Am putut observa pe cer doi bureti gri, cerul de un albastru opac si…marea. Nu pot descrie amestecurile omogene ale valurilor care se intrepatrund dupa fiecare deviere a lor de catre adierea vantului meditareean. Insa pe retina mea se refracta un bat de ipsos cu un varf sferic in care se imbina ca o portie de Eden cu un miez rosu de piersica fiind copta, alternand cu un galben suplu. Este focul…in mijlocul marii. Deodata magnetii ochilor mei sunt atrasi de acea flacara, care insantaneu devine epicentrul meu, nevoindu-ma sa ma transpun langa ea, neglijand apa din jur.

Acest lucru imi lipseste mie pentru a avea o anatomie perfecta – lumina din globurile cristaline. Deodata o picatura de roua…urmata de inca una…si-nca una imi cad din cele doua becuri iluminatoare. Si instantaneu aceasta sclipere oculara imi este luata.... trezindu-ma cu substanta cu caracter amfoter peste mine. Era flux.

Acum m-am trezit din nou la realitate. O realitate intunecata in care singurul scop al nasterii mele este sa te iubesc pe tine ascultandu-ti visele crude ridicate la inaltimi uluitoare pe FA diez de un tenor capabil sa cuprinda 4 octave perfecte. Am incercat sa imi metamorfozez universul rece dominat de negru, insa nu am putut…Nu am putut sa dezlusesc anumite taine ale naturii, nu am putut sa ma bucur de zambetul soarelui, dar am putut sa fiu mangaiat de unsoarea algelor ; sa inteleg misterele adancului pictate intr-un infinit testament. Nu am putut sa imi indeplinesc dorinta, sa vad apusul. De fapt, sa ii vad aparenta. Am ramas cu un creion cu care mi-l pot imagina stand cu un alter ego – marea. Nimeni nu poate percepe mai bine ca mine rasaritul. Il vad propagandu-se in mii de difuzii acordate perfect de dirijorul vietii – natura. Mi-a patruns in inima prin urechi, atingand usor membrana fina care este timpanul. Inima imi coordoneaza simturile si realizez frumusetea acestei placeri vizuale.

Cu un bat scriu pe nisip ca as vrea sa fiu iubit de tine ca si cum n-ar exista maine si semnez discret cu o picatura de cerneala. Singura fiinta care imi poate reda lumea inconjuratoare perceputa de aparatul vizual esti tu, marea.