Ratiunea…sentimentul…au legatura? Trebuie mereu sa ne luam dupa ratiune? Aparentele sunt vazute cu ochii. Esenta insa este vazuta cu inima, este invizibila ochilor.
O negreala tacuta imi cuprinde universul in care singura arma de aparare imi este bunatatea. Totdeauna a fost numai plumb, un plumb greu care pare sa nu se mai ridice de pe vaporul sufletului meu.
Te-am simtit doar izbindu-mi timpanele cu glasul spumegand, inspirandu-ti prospetimea, curpinzandu-mi corpul. Imbinarea perfecta a solfegiului valurilor tale, caldura care o transmiti, numai eu o pot simti.
O dorinta frenetica ma apasa mereu, vreau sa te reflectezi in universul meu pacuriu sub forma unor proiectii ortogonale inmuiate intr-o lumanare din care sa preiei incandescenta monocromatica a acesteia.
Oare cum o fi sa vezi din tine izvorand in miliarde de particule, bila inflacarata? Inima mea poate simti revarsarile fierbinti ale sagetilor cuprite pe pielea mea ca o supunere la radiatii carminice.
Cand te privesc simt o sumedenie de purici parca desprinsi din paine. Imi cuprind picioarele care se ineaca in mlastina lor. Ma aplec si ii cuprind cu palma, insa se strecoara alunecandu-mi fin printre degete. Imi este putin frica, sentimentul de straniu punandu-mi stapanire pe intreg corpul. Pana la urma, oricum n-am ce face.
Oare aceasta este viata reala ? Ma asez pe spate si sunt cuprins de o rapsodie de peruzea care incepe sa-mi coordoneze gandirea ducandu-ma intr-o fantezie neobisnuita. Ecranul televizorului meu devenise din alb negru – color. Am putut observa pe cer doi bureti gri, cerul de un albastru opac si…marea. Nu pot descrie amestecurile omogene ale valurilor care se intrepatrund dupa fiecare deviere a lor de catre adierea vantului meditareean. Insa pe retina mea se refracta un bat de ipsos cu un varf sferic in care se imbina ca o portie de Eden cu un miez rosu de piersica fiind copta, alternand cu un galben suplu. Este focul…in mijlocul marii. Deodata magnetii ochilor mei sunt atrasi de acea flacara, care insantaneu devine epicentrul meu, nevoindu-ma sa ma transpun langa ea, neglijand apa din jur.
Acest lucru imi lipseste mie pentru a avea o anatomie perfecta – lumina din globurile cristaline. Deodata o picatura de roua…urmata de inca una…si-nca una imi cad din cele doua becuri iluminatoare. Si instantaneu aceasta sclipere oculara imi este luata.... trezindu-ma cu substanta cu caracter amfoter peste mine. Era flux.
Acum m-am trezit din nou la realitate. O realitate intunecata in care singurul scop al nasterii mele este sa te iubesc pe tine ascultandu-ti visele crude ridicate la inaltimi uluitoare pe FA diez de un tenor capabil sa cuprinda 4 octave perfecte. Am incercat sa imi metamorfozez universul rece dominat de negru, insa nu am putut…Nu am putut sa dezlusesc anumite taine ale naturii, nu am putut sa ma bucur de zambetul soarelui, dar am putut sa fiu mangaiat de unsoarea algelor ; sa inteleg misterele adancului pictate intr-un infinit testament. Nu am putut sa imi indeplinesc dorinta, sa vad apusul. De fapt, sa ii vad aparenta. Am ramas cu un creion cu care mi-l pot imagina stand cu un alter ego – marea. Nimeni nu poate percepe mai bine ca mine rasaritul. Il vad propagandu-se in mii de difuzii acordate perfect de dirijorul vietii – natura. Mi-a patruns in inima prin urechi, atingand usor membrana fina care este timpanul. Inima imi coordoneaza simturile si realizez frumusetea acestei placeri vizuale.
Cu un bat scriu pe nisip ca as vrea sa fiu iubit de tine ca si cum n-ar exista maine si semnez discret cu o picatura de cerneala. Singura fiinta care imi poate reda lumea inconjuratoare perceputa de aparatul vizual esti tu, marea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu